Astazi 2 aprilie este ziua constientizarii autismului, aceasta boala care pune stapanire pe sufletul copiilor si ii tine departe de frumusetile vietii :(
Naţiunile Unite au declarat în decembrie 2007 ziua de 2 aprilie Ziua
Internaţională de Constientizare a Autismului, fiind sărbatorită anual
la nivel mondial, cu scopul de a dinamiza şi coagula eforturile mondiale
de promovare unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte
nivelul de constientizare al publicului larg privind nevoile sociale ale
persoanelor cu autism si ale familiilor acestora.
La fiecare şapte ore şi jumătate, în România se naşte un copil cu autism.
Când părinţii află ca au un copil autist, majoritatea şi-ar dori ca
problema să dispară în mod magic. Este important pentru familie să
depăşească durerea şi şocul şi să facă faţă situaţiei, sperând la un
viitor cât mai bun pentru copilul lor. Astăzi, mai mult decat înainte,
persoanele cu autism pot fi ajutate. O combinaţie între intervenţia
timpurie, educaţia specială, sprijinul familiei şi, în unele cazuri,
medicaţia ajută la creşterea numărului de copii cu autism care trăiesc o
viaţă normală. Intervenţiile speciale şi programele educaţionale pot
mări capacitatea lor de a învăţa, comunica şi relaţiona cu alţii, în
timp ce se reduc severitatea şi frecvenţa comportamentelor nedorite.
Diagnosticat la timp şi având parte de intervenţie timpurie, copilul
cu autism are o şansă să se poată integra în societate, să poată învăţa
în şcoli normale (poate zâmbi, poate vorbi). Boala lui nu dispare după
18 ani, dar nici nu se transformă automat într-o afecţiune de tip
psihoză-schizofrenie.
În România, persoanelor diagnosticate cu autism nu le mai este
recunoscută boala după împlinirea vârstei de 18 ani şi nu mai primesc
niciun ajutor.
“2 aprilie – Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului –
reprezintă un prilej să amintim opiniei publice că există persoane cu
Tulburări din Spectrul Autismului (TSA) şi să aducem în prim plan
problemele cu care se confruntă aceste persoane, cum ar fi:
diagnosticarea deficitară a copiilor din lipsa personalului pregatit,
nediagnosticarea adulţilor şi gravele erori ce derivă de aici,
nerespectarea legislaţiei privind accesul la educaţie, prin excluziune
şi/sau din lipsa oportunităţilor pentru tineri şi adulţi, nerespectarea
legislaţiei privind accesul la servicii sociale şi medicale prin
marginalizare şi/sau lipsa personalului pregatit să comunice cu aceste
persoane. Credem că este timpul ca ignoranţa să dispară, iar cei ce
decid să-şi amintească de existenţa noastră, iar propunerea făcută de
noi recent, accea de elaborare a unei strategii naţionale privind
autismul să devină realitate.
Este motivul pentru care dorim o întâlnire a tuturor organizaţiilor care
se acupă de persoane cu TSA, un forum al acestora cu participarea
tuturor celor implicaţi, pentru a putea puncta nevoia acestei
strategii”, a declarat Georgeta Crişu – preşedinte al ANCAAR (Asociaţia
Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România).
Cu cât mai repede un copil începe să primească ajutor, cu atât mai
mare este posibilitatea de a învăţa. Mai mult, deoarece creierul unui
copil este în dezvoltare, specialiştii cred că intervenţia timpurie
oferă copilului cea mai bună şansă pentru a-şi dezvolta potenţialul
maxim. Copiii cu autism sunt rar diagnosticaţi înainte de 3-4 ani!
Cum diagnosticăm?
Privim cu atenţie copii şi, dacă au următoarele manifestări comportamentale, îi îndreptăm spre specialist:
-ataşament straniu pentru obiecte
-se joacă îndelungat în mod bizar
-plâng, râd sau manifestă nelinişti din motive neclare
-împotrivirea la atingerile sociale (îmbrăţişări)
-dificultăţi de interacţiune cu alte persoane
-gesturi repetitive (alinierea de obiecte, de exemplu) şi/sau mişcări stereotipe (agitarea mâinilor, săritul, mersul pe vârfuri)
-lipsa întrebărilor (pe care le pun de obicei copiii despre tot ceea ce îi înconjoară)
-neputinţa de a se orienta când e strigat pe nume, de a copia mişcările altor persoane, de a arăta obiecte altor persoane
-contact vizual redus sau inexistent
-vorbire săracă, limbaj redus
-baieţii sunt pasibili de 4 ori mai mult la autism decât fetele
Nu există o statistică oficială în România privind
incidenţa/prevalenţa autismului. Statisticile din Statele Unite ale
Americii arată o creştere a numărului de cazuri de până la 1/100 de
copii.
În România, copiii care sunt diagnosticaţi cu autism, dar după
majorat sunt încadraţi la „Afecţiuni psihice”, la categoria „psihoze”
(iar înainte de 18 ani sunt încadraţi la „Tulburări psihice” – conform
“Criteriilor generale medico-psihosociale de identificare şi încadrare a
copiilor (0-18 ani) cu deficienţe şi handicap.
NapocaNews