Vineri seara am urmarit cu entuziasm deschiderea JO de la Londra 2012. Un spectacol de o maretie inestimabila cum numai englezii stiu sa faca. Ce e al lor e al lor! Spectacolul ce a deschis cea de-a XXX-a ediţie a JO a fost realizat de Danny Boyle, regizorul filmului "Slumdog Millionaire
(Vagabondul milionar)", recompensat cu opt premii Oscar. Întregul show a
costat 27 de milioane de euro. La ceremonie au participat 10.000 de
voluntari, iar show-ul s-a încheiat apoteotic, cu aducerea flăcării
olimpice în stadion şi aprinderea Vasului Olimpic.
Ciclistul englez Bradley Wiggins, câştigătorul Turului Franţei din
acest an, îmbrăcat în tricoul galben al învingătorului, a bătut
clopotul, dând semnul de începere a spectacolului.
Coktail debordant de cultură britanică, început cu melodia ‘Flowers
of Scotland’ şi un cântec galez, acest spectacol i-a adus în scenă pe
Beatles, Mary Poppins, pe infirmierele de la NHS şi chiar pe David Beckham, Spice Boy-ul fotbalului englez. Şi chiar
James Bond în persoană a însoţit-o pe
regină pe stadionul o
limpic, într-un film regizat de Daniel Craig, la Buckingham Palace, pentru ca apoi ficţiunea să se transforme în realitate, iar
Elisabeta a II-a să apară la bordul unui elicopter care a survolat
Londra, înainte ca traseul să se încheie cu un salt improbabil cu o paraşută deasupra stadionului.
Scopul urmărit de Boyle şi de Stephen Daldry, directorul artistic, cu
cei circa 10.000 de figuranţi: să arate cu umor rădăcinile identităţii
britanice, cu diferitele tablouri inspirate din ‘Furtuna’ lui William
Shakespeare. Scriitorul a fost de altfel pus în valoare încă de la
începutul spectacolului de actorul Kenneth Branagh, într-un stadion
transformat într-o liniştită pajişte englezească, cu vaci şi oi.
Departe de nebunia măreţiilor şi a clinchetului
ceremoniei de deschidere a
Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008, în superbul ‘Cuib de pasăre’, acest spectacol a dat tonul:
JO de la Londra se doresc a fi jocuri de talie umană. După 7 ani de muncă şi 12 miliarde de euro investiţi,
Reginei i-a revenit onoarea să deschidă oficial această ediţie a
jocurilor erei moderne.
Va urma apoi rândul atleţilor să intre în scenă şi să-şi dispute
începând de sâmbătă, cele 302 medalii de aur puse în joc şi cel mai mare
show din lume, după cum s-a exprimat primul ministru britanic David
Cameron, potrivit Agerpres. Dacă spectacolul s-a desfăşurat pe peluză
vineri seara, privirile au fost deopotrivă întoarse spre tribune, cu
sute de celebrităţi din lumea artistică, sportivă şi politică, între
care circa 120 şefi de stat şi de guvern. Au fost anunţaţi între alţii
prima doamnă a Americii Michelle Obama, dar şi actorul Brad Pitt şi
bineînţeles prinţul William şi soţia sa Kate.
Printre oamenii importanţi care au asistat la ceremonia de deschidere, în afara
Reginei Elisabeta,
a soţului său, ducele de Edinburgh, şi a celorlalţi membrii ai familiei
regale, au participat preşedintele Comitetului Internaţional
Olimpic (CIO),
belgianul Jacques Rogge, prima doamnă a SUA, Michelle Obama, primul
ministru britanic David Cameron, cu soţia sa Samantha, membri ai
guvernului, premierul francez Jean-Marc Ayrault, cel irlandez Enda Kenny
sau premierul belgian Elio Di Rupo.
Delegaţia care a deschis defilarea sportivilor a fost cea a Greciei, al
cărei steag a fost purtat de Alexandros Nikolaidis (taekwondo), şi a
continuat cu celelalte ţări, în ordine alfabetică, închindu-se cu echipa
gazdă, a Marii Britanii.
Festivitatea s-a încheiat discursurile lui Sebastian Coe, preşedintele
Comitetului de organizae (LOCOG), şi al preşedintelui CIO, Jacques
Rogge, după care
Regina Elisabeta a II-a a declarat deschise
Jocurile Olimpice, după ce a mai făcut acest lucru şi în 1976, la Montreal.
A urmat înălţarea drapelului
olimpic, după ce a fost
purtat de un grup de personalităţi, printre care Ban Ki-Moon, secretarul
general ONU, atletul etiopian Haile Gebreselassie, dar şi de fostul
mare boxer american Muhammad Ali, care a făcut mari eforturi, fiind
bolnav de Parkinson. Sarah Stevenson (taekwondo) a depus jurământul
olimpic în numele sportivilor, Mik Basi (box) în numele arbitrilor, iar
Eric Farrell (canotaj) în numele antrenorilor.
Flacăra olimpică a fost adusă pe apă
cu o şalupă de fotbalistul David Beckham şi a fost purtată spre stadion
de fostul canotor Sir Steve Redgrave, cvintuplu campion olimpic, la
finalul traseului de 12.875 km de-a lungul Marii Britanii, şi predată
apoi unui grup de sportivi juniori. Cei şapte tineri, fiecare cu torţa
lui, au aprins 204 petale de cupru, care s-au unit şi au compus
flacăra olimpică în centrul arenei, totul culminând cu un grandios foc de artificii.
Paul McCartney (ex-Beatles), la 70 de ani, a interpretat piesa ”Hey Jude”, în încheierea festivităţii de deschidere a
Olimpiadei.
Londra a devenit primul oraş din istoria modernă care organizează
Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după ediţiile din 1908 şi 1948. Capitala Regatului Unit a fost aleasă gazdă a
Jocurilor Olimpice din 2012 la data de 6 iulie 2005, învingând oraşele Moscova, New York, Madrid şi Paris.
Conform datelor organizatorilor, cele 26 de sporturi, cu 39 de
discipline, vor fi găzduite de 34 de baze sportive, pentru care s-au pus
în vânzare 8,8 milioane bilete. Vor participa la competiţii 10.490
sportivi, care se vor bate în cadrul a 302 probe. Competiţiile se vor
desfăşura pe durata a 19 zile (incluzând cele două zile rezervate
fotbalului înainte de deschiderea oficială) şi vor fi acoperite de
21.000 de jurnalişti şi lucrători media. Vor participa reprezentanţi a
204 comitete
olimpice naţionale, 2.961 tehnicieni şi oficiali, 5.770 oficiali ai echipelor şi se vor preleva 5.000 de probe anti-doping.
Mascotele oficiale pentru
Jocurile Olimpice de vara din 2012, care au costat aproape 11,6 miliarde de euro, si pentru
Jocurile
Paralimpice (ce vor avea loc între 29 august şi 9 septembrie 2012),
numite Wenlock si Mandeville, au fost lansate la data de 19 mai 2010.
Londra este primul oraş care realizează tripla olimpică: în 1908 şi 1948 a găzduit deja două ediţii ale JO din era modernă.
Un spectacol total ce m-a facut sa ma emotionez!